DISPUTĂ

 Înconjurat de cele  șapte cetăți

ale devenirii întru poezie

dorința

melancolia

trisstețea

necazul

nefericirea

nenorocul

și

dragostea

poetul

își trece

grădina cu flori

de la

lectură incognito

la

lectură obligatorie

și

începe să recite

pe de rost

Imnul Magnoliei

Frunză verde floare roz

frunză verde floare albă

doar în flori de azi să crezi

și în frunza cea de nalbă

Frunză verde floare albă

frunză verde floare mov

pune-ți mândro flori în salbă

stele verzi fără istov

Frunză verde floare mov

doar în flori de azi să crezi

deschid soarele-n ceaslov

frunză verde floare roz

Frunză verde floare albă

Marea Neagră val în salbă

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

CU OCHII PE CEAS, DESPRE COPILĂRIE

Ca şi poezia, copilăria m-a fascinat de mic: mi se părea nemaipomenit să iei lumea de la zero! De la Adam şi Eva!

Totuşi, nu bănuiam, în niciun caz, că starea de copil este provizorie şi irepetabilă. Dimpotrivă, O credeam eternă şi infinită: dincolo de timp şi spaţiu! Dezamăgire. Dezamăgire dublă: copilăria are un sfârşit, din păcate,..fără sfârşit!

...Doar amintirea mai poate recupera ceva, amintirea şi arta. Poezia, mai ales.

Da, Poezia este un mijloc de locomoţie ultrarapid spre Copilărie!

Probabil de aceea iubesc atât de mult copiii copilăria: sunt exact din acel fascinant peisaj paradisiac!

...Poezia este ozonul coplăriei!

De pe acest Everest al tuturor vârstelor, Copilăria, viitorul se vede nemaipomenit de frumos!

Totuşi, să ne grăbim, cerul s-a închis de ploaie, şi îngerii, ca şi copiii, când se joacă, uită drumul spre casă!

Costel Zăgan