Ca şi poezia, copilăria m-a fascinat de mic: mi se părea nemaipomenit să iei lumea de la zero! De la Adam şi Eva!
Totuşi, nu bănuiam, în niciun caz, că starea de copil este provizorie şi irepetabilă. Dimpotrivă, O credeam eternă şi infinită: dincolo de timp şi spaţiu! Dezamăgire. Dezamăgire dublă: copilăria are un sfârşit, din păcate,..fără sfârşit!
...Doar amintirea mai poate recupera ceva, amintirea şi arta. Poezia, mai ales.
Probabil de aceea iubesc atât de mult copiii copilăria: sunt exact din acel fascinant peisaj paradisiac!
...Poezia este ozonul coplăriei!
De pe acest Everest al tuturor vârstelor, Copilăria, viitorul se vede nemaipomenit de frumos!
Totuşi, să ne grăbim, cerul s-a închis de ploaie, şi îngerii, ca şi copiii, când se joacă, uită drumul spre casă!
