*** Chiar dacă această introducere oferă o pecete ușor exagerată, credem că micul caiet cu titluri ciudate CEZEISME sau cu alăturări enervante GHINIȘOR ANTISHAKESPERARE reprezintă o reluare a meșteșugului de poet-cântăreț, poet de origine populară, de fapt, fără nume, izvodind sub semnul eminescian:
”Lăsându-mi
o Doamne
și iubita
și dragostea
și pe Eminescu
Cel cu Melancolia
fără de margini
și cu epicentrul
în
fiecare
cuvânt ”
Convorbiri literare, 1983
Nu știm ce vârstă și ce profesie aveți, nu știm de când scrieți și de ce ați apelat la noi cu exagerată sfială.
Noi nu declarăm genii,
nu ne batem cu pumnii în piept că vom face și vom drege,
nu avem posibilitatea ”să vă publicăm masiv” (după expresia altora),
pentru că (după expresia noastră) ”nu visăm în locul altora”.
Noi ”vă mângâiem” amenințându-vă:
sunteți un talent care
”ar trebui bătut pentru a scrie”.
Luați-vă în serios,
pentru că aveți ce spune!
Și nu uitați
că
artistul nu e un simplu martor,
ci
o conștiință care deranjează.
Deși pare să fie tributar poeziei tradiționaliste,
în vers clasic,
COSTEL ZĂGAN
își surprinde cititorul
cu
poeme îndrăznețe,
scormonitoare,
dar
lipsite de stridențe lingvistice.
Poetul își asumă
astfel
o etică a cuvântului,
el rămâne credincios sieși
dar
și culturii
în care s-a născut
și
a creat.
...În țesătura oximoronică și transparentă a acestui simulacru de poezie se toarce conturul trist al gândului că el, COSTEL ZĂGAN, dizlocat, schizomorf din eu spre noi, trebuie să capteze regresiv o identificare cu poetul popular, meseriaș, ce trebuie să-și asume alteritatea de mag, cunoscător al textului eminescian.
Costel Zăgan debutează târziu
cu un mănunchi
de
”poeme blitz”,
după
ce
prezența lui discretă,
retras fiind la o școală din județul Botoșani
ca
profesor de limba română,
în
presa literară
a atras atenția,
în mod special,
asupra
laconismului
scrisului
său.
.jpg)