NEBUN DE POEZIE

 

Costel ZĂGAN: NEBUN DE POEZIE

Articol scris de: Costel ZĂGAN / 17 mai 2017

Costel ZĂGAN
CEZEISME II

Joc șah cu îngerul de pază

eternitatea trece mai ușor

eu mut un cântec el o rază

Dumnezeu se uită la vizor

Eternitatea trece mai ușor

azi vă iert în câte-o poezie

și la tăcere cum n-am spor

mă-mpart la toți fir-ar să fie

Azi vă iert în câte-o poezie

eu mut un cântec el o rază

tablă de șah aș fi o veșnicie

mai joc cu îngerul de pază

Eternitatea trece mai ușor

el mut-o doină eu un dor

MACI ÎN FLOARE

 Fute-mă îmi aduc-aminte

fute-mă să mă ia dracul

fute-mă fără cuvinte

până se termină veacul

Fute-mă să mă ia dracul

fute-mă nu am ce pierde

Moș Crăciun umple sacul

de la negru până la verde

Fute-mă nu am ce pierde

fute-mă fără cuvinte

jos sunt lucrurile certe

fute-mă îmi aduc-aminte

Dă în floare iarăși macul

fute-mă să mă ia dracul 

Costel Zăgan, CEZ(E)ISME II

ARTĂ POETICĂ

În fiecare zi
urc
câte-un
vers
din
Golgota

(Poeme infracționale)

Costel Zăgan

POET NONSTOP

După ce

m-au arestat

primul lucru

pe care

l-am

cerut

a fost

hârtie pentru poezie

stupefiat

gardianul

a-nceput

să ţipe

șefu

este unu-aici

care trebuie

dus

la

balamuc

apoi

m-am

născut

Costel Zăgan, Ode gingaşe

LAURENȚIU ULICI

Sunt bătrân, bătrâne, timpul nu mă iartă

Anii - nu ştiu bine când - s-au adunat:

Mai iubind o fată, mai ratând o carte

Mai plesnind din biciul râsului cifrat;

Mai lovit de soartă, câteodată-n faţă,

Mult mai des, din spate - de prieteni buni;

Mai uitat în somnul alb, de dimineaţă;

Mai plângând în zborul unor vagi lăstuni;

Mai sedus de glorii care n-au să vină;

Mai trăgându-mi clipa pentr-un ceas fictiv;

Mai stingând lumina tâmplelor, alpină;

Mai cerând ninsorii tainicul motiv;

Mai purtând pe umeri mantii iluzorii;

Mai glumind cu mine, ca să nu mă dor;

Mai căzând din şaua certă a rigorii;

Mai cutremurat de un frig interior;

Mai minţind de dragul unui alt dor - sudic;

Mai visând la umbra morilor de vânt;

Mai pândind amurgul simţurilor, ludic;

Mai crezând în rima plânsă de cuvânt...

Sunt bătrân, bătrâne, timpul îmi împarte

Anii pe din două, leneş alternând:

Mai ratând o fată, mai iubind o carte...

Până unde, totuşi, până unde? Când?